Despre Maria

Bună,

Eu sunt Maria și sunt încântată să te invit într-o lume fascinantă în care poți să îți manifeşti cele mai frumoase visuri și să renaşti în versiunea ta superioară.

Acum 18 ani am început o călătorie remarcabilă de auto-descoperire, dezvoltare personală și creștere spirituală. Această explorare profundă de sine mi-a trezit o pasiune intensă pentru practici de transformare interioară, care nu numai cămi-au îmbogățit viața ci m-au ajutat și  manifest ceea ce îmi doream.

De ce am început această călătorie

Odiseea mea personală a început cu o dorință simplă – să devin cea mai bună versiune a mea. Doream să mă descopăr pe mine însămi în profunzime, să îmi împlinesc visurile, să am forma trupului la care visam. Îmi doream să am o încredere de neclintit în mine, să descopăr iubirea adevărată și să îmi cultiv feminitatea şi frumusețea atât interioară cât și exterioară. Pe scurt, îmi doream să prosper pe toate planurile.
Prin practica vizualizării creatoare am descoperit o putere extraordinară care există în fiecare dintre noi.
Am descoperit că noi avem puterea de a decide ce fel de viaţa urmează să trăim – o viaţă de lipsuri sau una de abundenţă, o viaţa plină de nemulţumiri şi suferinţă sau una plină de împliniri şi de iubire . O viaţă în care “nu sunt suficient” sau una în care “sunt pur şi simplu extraordinară”.
Am studiat nenumărate tehnici și practici de manifestare, am lucrat cu afirmații și am dezvoltat şi perfecționat propriile mele metode atunci când nu eram mulțumită de rezultatele pe care tehnicile descoperite mi le aduceau.
Am observant că, cu cât practica este mai simplă şi mai plăcută, cu atât este mai eficientă pentru mine şi nu am tendinţa de a renunţa după câteva zile.
În plus, am creat propriile mele meditații și afirmații, mult îmbunătățite față de cele pe care le descopeream în cărți, cursuri sau online.
Și am fost inspirată de succesul pe care l-am avut cu ele.

Nașterea Misiunii Mele

Inspirată de rezultatele pe care le-am obținut, am decis să împărtășesc aceste practici extraordinare cu femei care sunt cu adevărat pregătite pentru excelență.
Am pregătit meditații ghidate și cursuri create special pe aspirațiile și dorințele femeii care este hotărâtă să treacă la nivelul următor și să își construiască viața la care visează.
Toate tehnicile pe care ți le ofer sunt simple, eficiente și mai ales foarte plăcute.

Devino eroina principală din filmul vieții tale

Te invit să deblocăm împreună cea mai bună versiune a ta, să amplificăm încrederea în tine, să îți arăt cum să atragi iubirea și prosperitatea în viața ta și să creezi un stil de viață la care înainte doar visai.
Bine ai venit într-o lume a posibilităților infinite unde fiecare vis devine realitate!
Ești pregătită să îți iei destinul în mâini?
Să începem atunci!